PMD

Până la urmă cred că niciodată n-ai sa știi cat de tare m-ai enervat în seara aia.

Oricum, senzația că ești cu totul altă femeie, o am din prima zi de când te-ai trezit lângă mine și mi-ai murdarit pernele cu rimel. Probabil că ai sa spui că sunt nebun că țin minte detaliile de genul ăsta, dar știu că atunci te-am privit exact cum mă privești tu pe mine acum. Ei, mă rog, de fapt te priveam cu întrebarea “cine dracu ești tu și cum ai ajuns în patul meu?”

Faptul că ţi-am permis să te strecori în viaţa mea, e doar un rezultat firesc al plictiselii de a mai încerca să opun rezistenţă. Până la urmă cred că ai ştiut şi tu că de fapt îmi plăcea să văd cum te chinui să flirtezi cu mine. Mai ales că eşti atât de nepricepută la asta. Adică șuvitele alea pe care ţi le lăsai tu intenţionat să se carlionteze pe ceafă stiam şi eu că sunt acolo intenţionat. Mai ales că mereu aveai burbon în casă.

La fel cum știam că uneori îţi dai cu ruj înainte să fumezi ţigara de la cafeaua de dimineaţă, doar ca să-mi laşi un reminder în scrumieră. De multe ori m-am întrebat de ce mă consideri idiot şi crezi că nu-mi dau seama de ceea ce faci. La fel cum faptul că îţi cer de fiecare dată un strop de rom în cafea, e un moft, să văd cât de departe eşti dispusă să mergi.

Ştii atunci când stăteai pe pat şi citeai? Atunci când eu eram la masa de poker cu Stan şi ne vorbeam cu zâna verde? Stăteai pe burtă, cu fundul înspre mine, şi erai chipurile atât de absorbită de cartea aia încât cică nu mai ştiai că sunt acolo. Jocul tău de a mă ignora a fost extrem de interesant de privit, şi trebuie să-ţi apreciez calităţile de actriţă, pentru că a chicoti frecvent ca şi cum ar fi legat de carte şi nu o încercare de a-mi atrage privirea înspre coapsele tale goale, strânse într-o pereche de blugi tăiaţi din liceu, e un act ce presupune multă elaborare.

Bine, astea sunt doar nişte căcaturi aiurite pe care le scriu sub influenţa bătrânului Jack, în sensul că de fapt şi de drept îmi vine să-ţi spun obsesiv, doar "€œI wanna fuck you like an animal, I wanna feel you from the inside", pentru că tu ştii bine că altceva în afară de sex, n-am vrut niciodată altceva de la tine. Ah ba da. Să te rănesc, să te fac să plângi, să suferi, să te tăvăleşti pe jos, să îmi înfig pumnii în carnea ta fragedă, să îmi aluneci din mâini plină de sânge, să te scurgi pe podea ca o cârpă, să te marchez pe viaţă.

Nu-ţi bate capușorul tău micuţ cu €œ"de ce-uri", n-ai să înţelegi niciodată.

Chiar şi momentele în care te frământam în palme, te muşcam, sau te sărutam, erau tot forme prin care încercam de fapt să te rup în bucăţi. Să te înghit, să te fac să nu mai exişti. Aşa cum mă frământam uneori la o bere.

Şi asta doar pentru că m-ai enervat exagerat de tare în seara aia când ţi-ai vărsat ca o toantă paharul de vin în braţe, şi eu a trebuit să stau în faţa ta, în genunchi, să-ţi curăţ fusta. Erai atât de amabilă şi de ruşinată că te ajut, încât m-ai enervat teribil. Atât de tare încât doar după ce mi-am înecat minţile în alcool am considerat că meriţi să te bag în seamă.

La fel cum abia acum, după o sticlă de vodka mi se pare util efortul de a-ţi lăsa ţie scrisorica asta infectă. Până va ajunge, mai durează. Mai întâi o s-o găsească poliţia, apoi procurorii o vor da lu maică-mea, ea se va preface că îi pasă, plângând, o va suna pe sor-sa, aia se va preface că-i pasă venind la înmormântarea mea, şi tot aşa.

Doar tu, iubita mea ce mă priveşti fix de aproape o oră n-ai să ştii niciodată că am scris-o.

Cronica unei duminici aparte

Am asteptat ziua de 21 iunie, duminica, mai ceva decat astept ziua mea de nastere. Spre rusinea mea, nu mai fusesem niciodata la o lansare de carte, iar faptul ca pe "adynet1" nu il cunosteam decat din cafeneaua.com si din cateva discutii internautice, m-a facut sa merg spre locul de intalnire cu genunchii tremuranzi.

Localul mi-a fost descris de o prietena ca fiind "un beci in care se aduna motocilisti si rockeri". Nici asta nu m-a ajutat. Eram convinsa ca duminica mea e compromisa, si ca dupa ce fac act de prezenta, pentru Ady, ma voi retrage dupa cel mult o ora.

Ei bine...am ajuns acolo la ora 18... si am ajuns acasa la 2 noaptea. :)

Oamenii care s-au ocupat de organizarea evenimentului, au avut grija sa nu ne lase sa ne ridicam de pe scaun decat cu scopul de a mai lua ceva de baut, sau de a ne zbantui pe muzica. Ady zice ca a avut emotii, insa mie mi s-a parut ca micul discurs despre cartea lui a fost bine organizat, simplu, frumos si din suflet. Cred ca mai multe emotii am avut eu pentru el.

Cartea este o culegere de povestiri scurte despre copilaria lui Ady, intr-un Bucuresti postbelic, din curtea interioara a cladirii in care si-a trait copilaria. Este publicata la editura Dacia, si se gaseste in orasele mari, in librariile mari, iar eu o recomand cu caldura. Pentru ca este o carte usor de citit, povestita cu har, cu caldura, ce ajuta cititorul sa intre in atmosfera copilariei, si sa-si regaseasca macar un vecin din copilarie in paginile lui Ady.

Later edit: am aflat ca se poate comanda si online de la adresa asta.

Pentru mine a fost o zi plina. Plina de intalniri neasteptat de placute cu colegi de cafenea, plina de emotii pentru Ady, plina de bucurie ca imi este dat sa cunosc oameni minunati. Mai bine de atat, nu ma pricep sa descriu trairile care au facut ziua de duminica sa fie aparte.

O noua idee

Acum cateva zile, brambuream pe net, citeam bloguri, chestii banale, uzuale.
Sigur, eram plictisita pana peste cap, dar experienta m-a invatat ca nu gasesti niciodata nimic incitant pe net, asa ca avortasem aceasta speranta.
Mare mi-a fost uimirea cand am vazut ca niste oameni incep sa pregateasca ceva.
La inceput am fost sceptica, am zis ca mda, bine...s-au trezit un destept cu o idee.
Dar iata ca lucrurile par a se misca.
Si hai sa las lucrurile sa vorbeasca de la sine.
http://membriiasociatiei.blogspot.com/

Era 1 iunie.

Eram in clasa intai. Doamna noastra invatatoare a decis ca in acea zi sa mergem toata clasa la un picnic pe malul lacului Mamaia. Era cald, soare si uneori adia vantul. In parul meu blond, tuns bob se zbatea disperat un pampon de dantela, rozaliu ca o fondanta. Dupa ce mi-am scos tacticos gulerasul ireal de apretat al uniformei cu degetele infasurate in pete de cerneala, l-am indesat la repezeala in buzunarul cel mic al ghiozdanului.
Apoi, surprizele zilei au inceput sa apara. Nu plecaram singuri la picnic, ci impreuna cu clasa a 5-a ce invata in sala noastra de clasa dupa ce noi terminam orele, cu dirigintele lor, care stiam deja ca va fi si al nostru. Dupa instalarea micutei noastre tabere pe malul lacului, au inceput jocurile, copii de clasa 1 si cei de clasa a 5-a zbenguindu-se fericiti cu corzi, mingi, sotroane sau cercetari ale petecului de iarba ce despartea cruzimea asfaltului de oaza noastra de fericire.
Un grup de baieti de la a 5-a se agitau pe malul lacului..m-am apropiat curioasa, si imi amintesc ca mi-am facut cu greu loc printre baietii ce atunci mi se pareau uriasi. Am ajuns la mal, m-am aplecat si am vazut cum victorios, un baiat ce se inrosise la fata si transpirase de efort - scoase mana din apa. Avea un pumn ce mie mi se parea a fi de barbat desi trupul lui era caraghios de subtire, si in mana lui uda, inclestata am vazut zvarcolindu-se - pentru prima data in viata mea de cei 7 ani aproape impliniti - un serpisor de apa.
Sunetul de uimire ce a iesit din gura mea in timp ce stateam aplecata si priveam siretul gri verzui unduitor, nu i se datora atat lui, cat bratului ce poposise brusc pe umarul meu drept. In stanga mea statea un baiat cu foarte putin mai inalt decat mine - lucru ce il facea pe el cel mai scund din clasa lui - cu parul negru si cret, cu zambetul larg si cu cei mai multi pistrui aramii inghesuiti pe obrajii lui extrem de albi. Imi amintesc si acum ca datorita zulufilor ce se inghesuiau sa-mi intre in ochi dar si datorita bratului sau ce statea relaxat tinandu-ma de umeri ma uitam la el incruntata. Si la fel de clar imi amintesc ca mi-a spus..."Ce te-ai speriat asa?...Nu ii face nimic, o sa ii dea drumu' inapoi in apa."
Atunci nu stiam de ce totusi imi batea inima tare, si oricum zambetul lui a dezarmat orice protest as fi vrut sa ridic la adresa semi-imbratisarii lui. Am inceput sa ne plimbam, eu incercand constant sa-mi potrivesc pasul cu al lui din convingerea ca asa trebuie sa pasim amandoi la unison, privind in pamant, uitandu-ma la varful pantofilor negri de lac. Erau zgariati si murdari, si imi ardea fata la gandul ca el ar putea sa vada nenorocirea. Apoi am ridicat speriata capul simtind cum mana lui aluneca de pe umarul meu, si iar l-am privit curioasa cand i-am simtit palma calda luand-o in primire pe a mea. Ne opriseram si atunci am vazut ca eram departe de restul, singuri, langa un pomisor la umbra caruia ne-am asezat.
Am vorbit de scoala, de colegi, mi-a povestit despre domul diriginte, despre ce prostii faceau colegii lui, iar eu ascultam absenta, auzind vag glasurile vesele ale colegilor si dorindu-mi sa fiu cu ei. Dar nu ma ridicam. Stateam cuminte in iarba, imi tineam genunchii la piept si incercam sa nu ma gandesc la faptul ca ma gadila pe picioare ciorapii sau ca ma inteapa iarba in fund. Si atunci in absenteismul meu, am simtit cum el ma strange de mana. Mi se facuse cald, si simteam ca intre mainile noastre aluneca sudoarea. Exact cand am vrut sa imi retrag mana murdara de cerneala din mana lui, m-a intrebat scurt "Vrei sa fii prietena mea?". Intrebare la care i-am raspuns senina, in timp ce ma ridicam din iarba si tragandu-mi ciorapii mai sus, cu un gest total nepotrivit de fata cu un baiat..."Da nu sunt deja?".
Apoi mi-am scos batista din buzunarul sortuletului, mi-am suflat mucii zgomotos si l-am adus inapoi la joaca. Pentru mine era doar un nou prieten, naivitatea mea neintelegand aspectul dorit de el al prieteniei noatre. Restul zilei a decurs placut jucandu-ne mereu impreuna, el alegand sa faca mereu echipa cu mine, fapt ce hranea egoul spiritului meu de lider si nicidecum pitica femeie ce ar fi vazut in gesturile sale revendicarea dreptului de proprietate pe care de obicei barbatii il au asupra femeilor.
A venit si momentul plecarii si in drum spre casa el m-a intrebat unde locuiesc. Imbecila de mine, in loc sa ii recite frumos adresa asa cum ma invatase tata imediat dupa ce am zis "mama, papa, caca", m-am apucat sa ii explic cum se ajunge la mine acasa, cum arata blocul meu, pe ce parte a blocului stau, cum ramele geamurilor mele sunt galbene, si usa mea e alba. Bietul de el nu a zis atunci nimic, ba mai mult m-a incuiat cand mi-a furat un pupic apasat pe buzele intredeschise la plecare.
Il chema Sorin Neamtu si era elev in clasa a 5-a B. Statea in prima banca de pe randul de la mijloc, locul dinspre perete. Cu ajutorul colegei lui de banca i-am plasat un biletel sclipicios, parfumat si rujat facut dintr-o foaie de carnetel ce avea desenati catelusi si inimioare in care ii scrisesem adresa mea si ma semnasem "Prietena ta, Adina". Asta dupa ce imi explicasera niste colege cum era treaba cu prietenia.
Dupa o saptamana a venit la mine in fata blocului. Eram fericita ca il vad, si am binevoit a-mi sterge mainile murdare de lateralele pantalonilor inainte de a-si "parca" bicicleta BMX rosie in fata mea. Mi-a dat-o si mie sa ma plimb, mi-a aratat chiar si cum se schimba vitezele si eram convinsa ca Pegasul meu visniu nu va fi niciodata in stare de asa ceva.
Ghinionul lui a fost ca am cazut. Si cu genunchiul sangerand, la coltul strazii, tragand de bicicleta nu m-am putut abtine sa nu ma intorc la cel ce a strigat in spatele meu "Adina, ce mai face iubitul tau Sorin?", fapt urmat de hohotele de ras ale "picilor" de gradinita. Era inalt, statea mandru pe BMX-ul lui verde ca un cavaler pe cal, si goni pe langa mine, pedaland in picioare, neatingand saua. L-am prins din urma la timp ca sa aflu ca este prietenul si colegul de clasa al lui Sorin, Alecu.
Dupa trei zile s-a incheiat relatia dintre mine si Sorin, pentru ca ma dusesem in fata blocului lui Alecu data cu ruj. L-am sedus fara mila, pentru ca el statea mai aptoape decat Sorin. Si asa s-a consumat prima prietenie, primul pupic si primul inselat din viata mea.
Opt ani mai tarziu, in ziua in care am condus-o pe Doamna noastra invatatoare pe ultimul drum, in autobuzul ce ne aducea de la cimitir, s-a urcat un baiat inalt, cu parul cret si negru, cu mai putini pistrui decat imi aminteam, cu ochii obositi si tristi. S-a asezat langa mine, mi-a luat mana dreapta in mana lui stanga si tot drumul am mers asa. Cand am ajuns la destinatie, s-a dat jos, si privindu-l pe geam, printre lacrimi, l-am vazut privindu-ma. Cu ochii obositi si tristi, dar cu un zambet in coltul gurii, ce mi-a topit inima. Restul drumului l-am petrecut afland ca fusesm prima lui iubire, ca ajunsese student la Bucuresti si ca din clasa a 5-a nu a mai vorbit niciodata cu Alecu.

Nu l-am mai vazut niciodata de atunci, nu mai stiu nimic de el. Dar zilele de 1 iunie ma fac mai degraba nostalgica.

17.05

Era o zi de mai calduta, destul de senina, fara a-si pierde insa atmosfera trista.
Stateam unul langa altul si ne priveam pantofii. La picioarele noastre era un maldar de pamant nisipos, cu multe pietre prin el. Ma jucam cu varful pantofului pe suprafata neteda si lucioasa a uneia dintre cele mai maricele. M-am simtit ca un infractor in flagrant cand l-am auzit pe tata intrebandu-ma in soapta:
- Stii de ce sunt rotunde si lucioase?
Oprindu-ma din dansul meu imaginar cu piatra, i-am raspuns tot in soapta, rasufland usurata de aparitia noului meu complice:
- Candva, pe aici trecea o apa...
- Da, acum foarte mult timp, trebuie sa fi fost...
Agitatia din jurul nostru insa, nu-i permise sa-si duca gandul pana la capat. Fara sa-mi dezlipesc privirile de la piatra, sau de la varful pantofului, nu mai stiu, m-am trezit spunandu-i:
- Mi-a promis ca imi face tortul de nunta...
Atunci m-a luat de mana, cu caldura, si ma tinea exact asa cum o facea cand eram mica. Eu il strangeam o data, iar el, imi raspundea prin doua strangeri scurte, consecutive. Ca un raspuns, ca o confirmare a faptului ca e acolo, intr-un soi de comunicare numai de noi stiuta.
Prin palma mea, stransa pumn intr-a lui, ii dadeam toata dragostea, iar el incerca probabil sa imi confirme ca o primeste.
- Lasa tata, ca in ultima vreme...oricum le facea crema cam gretoasa.
Am stiut ca sub mustata lui cea vesnic prezenta si tunsa milimetric zambeste resemnat.
As fi zambit si eu cu tata, daca nu am fi fost la inmormantarea tatalui sau.

Nevroza dintelui dureros

Oamenii sunt prosti.
Urati.
Invidiosi.
Mizerabili.
Mincinosi.
Perfizi.
Idioti.
Cretini.
Necinstiti.
Dubiosi.
Insipizi.
Superficiali.
Inculti.
Cred ca omul a fost facut din chirpici.
Altfel nu-mi explic de ce imi lasa impresia de balegar, de fiecare data cand ma apropii prea tare.
Oamenii sunt prosti.

Ef-iu-si-chei ou-ef-ef!!!

Sau despre cum se scrie "fuck off".

Din motive ce vor fi intelese la finalul citirii, iata doar lista:

- durerea de dinte pe care o simt de 4 zile in mod continuu.
- oameni prosti care reactioneaza de parca le-ai contesta dreptul la viata, atunci cand le contesti o opinine.
- oameni care se supara ca iti exprimi cu voce tare o nemultumire si te trateaza cu "ignoru" pentru asta .
- oameni care te plimba de mai bine de o luna pe drumuri in promisiunea unui job.
- romani care scriu despre romani ca suntem o natie de cacat, de hoti, de violatori, de etc.
- pensionari care nu te lasa sa cobori din RATB pentru ca se inghesuie sa prinda un loc pe scaun.

Detalierea lor mi-ar face si mai multa greata!